Mi-a luat ceva vreme până să aștern câteva rânduri despre povestea traversarii tur-retur a Lacului Vidraru.
Anul trecut, în 2019, Bogdan Zurbagiu, despre care nu știam mare lucru, mă atrăgea într-o lume aparte, cea a înotului în ape deschise. O lume incredibilă, unică.
Pot spune despre Bogdan Zurbagiu, care mi-a devenit între timp unul dintre cei mai buni prieteni, că fost și primul meu model în această disciplină, deși e mult mai tânăr ca mine! Am înotat alături de el în Lacul Beliș (14 km). A fost prima mea experiență de acest gen, experiență care a reprezentat scânteia ce a aprins flacăra pasiunii pentru înotul în ape deschise.
Anul trecut, în 2019, Bogdan Zurbagiu, despre care nu știam mare lucru, mă atrăgea într-o lume aparte, cea a înotului în ape deschise. O lume incredibilă, unică.
Pot spune despre Bogdan Zurbagiu, care mi-a devenit între timp unul dintre cei mai buni prieteni, că fost și primul meu model în această disciplină, deși e mult mai tânăr ca mine! Am înotat alături de el în Lacul Beliș (14 km). A fost prima mea experiență de acest gen, experiență care a reprezentat scânteia ce a aprins flacăra pasiunii pentru înotul în ape deschise.
Începutul anului 2020 m-a găsit într-o formă sportivă care mă îndreptățea să-mi stabilesc o serie de obiective, legate de înotul în ape deschise, destul de îndraznețe. Printre acestea și traversarea Lacului Vidraru, un lac de o frumusesțe incredibilă. Totul era programat pentru 18 iulie 2020, dată care nu a fost modificată în ciuda faptului că viețile noastre s-au schimbat radical odată cu apariția deja celebrului coronavirus…
Au urmat însă câteva luni care au reprezentat o provocare pentru toată lumea, asta dacă vrem să descriem situația în termeni optimiști. În perioada restricțiilor nu am făcut niciun antrenament specific, ci doar exercitii ce m-au ajutat să-mi mențin o formă fizica destul de bună.
Începând cu sfârșitul lunii mai, după ieșirea din perioada de carantină, am cautat o serie de locații pentru a efectua antrenamentele de înot. Faptul că bazinele au rămas închise, singura alternativă la îndemână pentru antrenamente rămâneau lacurile din jurul Bucureștului.
Așa am ajuns la Lacul Buftea, un lac primitor pentru iubitorii înotului în ape deschise.
Au urmat însă câteva luni care au reprezentat o provocare pentru toată lumea, asta dacă vrem să descriem situația în termeni optimiști. În perioada restricțiilor nu am făcut niciun antrenament specific, ci doar exercitii ce m-au ajutat să-mi mențin o formă fizica destul de bună.
Începând cu sfârșitul lunii mai, după ieșirea din perioada de carantină, am cautat o serie de locații pentru a efectua antrenamentele de înot. Faptul că bazinele au rămas închise, singura alternativă la îndemână pentru antrenamente rămâneau lacurile din jurul Bucureștului.
Așa am ajuns la Lacul Buftea, un lac primitor pentru iubitorii înotului în ape deschise.
Cu ajutorul Facebook-ului (iată, Facebook-ul mai face și lucruri bune!) am reusit sa ne adunăm într-un grup organizat al iubitorilor de înot și la fiecare sfârșit de săptămână încercam să ne recăpătam liberatea de mișcare, bucurându-ne ca niște copii de facilitățile oferite de acest lac. Așa că, alături de Bogdan, Silviu, Andrei, Matei, Cornel, Leo, Andrei-Nicolae, Cameliu și Sergiu (acesta din urmă apărea de obicei după ce plecam cu toții!) am dat naștere „Grupului Buftea”, cum îmi place mie să-l numesc.
Gândul care mă frământa adesea era legat de presiunea timpului limitat pe care îl aveam la dispoziție până la traversarea Lacului Vidraru. Adesea mă întrebam dacă sunt pregătit pentru o astfel de cursă. Spre surprinderea mea, mi-am recăpătat forțele înt-un timp foarte scurt. Am neglijat însă un amănunt la fel de important, și anume, partea logistica. Astfel, ca de obicei, cu câteva zile înainte de eveniment am început să dau sfoară în țară și să caut persoanele care să mă ajute în îndeplinirea obiectivului meu. Nu am stat pe gânduri și am apelat la bunul meu prieten, Sorin Rudeanu, omul care urma să-mi fie caiacist și observator în cursă. Un fel de „om orchestră”. Pe ultima sută de metri m-am aprovizionat cu cele necesare de la Decathlon, acolo unde merge tot românul iubitor de mișcare ieftină sau mai scumpă! Ulterior, grație booking-ului, am reușit, tot în al 12-lea ceas, să-mi fac rezervare la o pensiune din zona Barajului Vidraru.
Am convenit cu Sorin să plecăm cu o zi inainte de cursă, cu gândul de a ajunge cât mai repede în zonă, pentru o tura de recunoaștere a traseului și, dacă ne mai rămânea timp, să ne bucurăm și de frumusețile Transfăgărășanului.
Zis și făcut. Dis de dimineață, după ce am verificat încă o dată bagajul, să fiu sigur că nu am uitat ceva, ne-am pus la drum. Prima oprire am facut-o la Barajul Vidraru. Ajunși acolo și văzând măreția locului, primul gând care mi-a trecut prin cap a fost: „Ce naiba caut eu aici?! De ce a trebuit să mă iau după Bogdan Zurbagiu?!”. Eu având un buletin peste vârsta lui. Cum mă voi lupta cu imenisitatea asta de apă?!”.
Am convenit cu Sorin să plecăm cu o zi inainte de cursă, cu gândul de a ajunge cât mai repede în zonă, pentru o tura de recunoaștere a traseului și, dacă ne mai rămânea timp, să ne bucurăm și de frumusețile Transfăgărășanului.
Zis și făcut. Dis de dimineață, după ce am verificat încă o dată bagajul, să fiu sigur că nu am uitat ceva, ne-am pus la drum. Prima oprire am facut-o la Barajul Vidraru. Ajunși acolo și văzând măreția locului, primul gând care mi-a trecut prin cap a fost: „Ce naiba caut eu aici?! De ce a trebuit să mă iau după Bogdan Zurbagiu?!”. Eu având un buletin peste vârsta lui. Cum mă voi lupta cu imenisitatea asta de apă?!”.
După o scurtă ședință foto și câteva glume făcute de Sorin pe seama mea, mi-am amintit de angajamentul virtual pe care mi-l iau pe Facebook înainte de fiecare cursă, felul meu de a mă motiva în astfel de situații, un fel de tabiet dobândit în ultimii ani. Așa că mi-am spus că e timpul să trec la treabă, să duc la bun sfârșit această provocare.
Am hotărât ca startul cursei să fie undeva în jurul orei 9.00 dimineață, fixând startul în dreptul barajului. Întregul traseu ce urma acoperit avea, din măsurătorile noastre, aproximativ 10,3 kilometri. Dar, cum nu toate ies ca la carte, au aparut unele probleme legate de partea logistica. Aveam caiace, dar nu aveam pompe să le umflăm și, de asemenea, nu stabilisem echipele care urmau să ne însoțească. Haos! Ca la orice debut!
La ora la care ar fi trebuit să plecăm în cursă, eu, Bogdan, Silviu (aflat la prima sa participare la o cursă de înot de peste 10 kilometri) și ceilalți băieți care urmau să ne însoțească pe traseu ne aflam la micul dejun. A fost în același timp momentul în care Bogdan a propus să traversăm Lacul Vidraru tur-retur, în total 22 de kilometri, provocare la care știa că nu voi putea răspunde altfel decât pozitiv! Mare pișicher Bogdan ăsta! Pentru îndeplinirea acestui obiectiv în condiții de siguranță maximă am stabilit să înotam în tandem și să avem o singură echipă de suport, formată din Cameliu Costache și Sorin Rudeanu. Ajunși la locul de start, deoarece planul inițial a fost schimbat în ultima clipă, am fost nevoiți să punem la punct un nou traseu. Ținând cont că urma să înotăm după regulile Marathon Swimmers Federation, am ales distanța cea mai scurtă. De asemnea, ne-am propus să înotam cu o viteză de 3 kilometri pe oră și să facem pauze de hidratare la intervale de 25-30 minute.
Am hotărât ca startul cursei să fie undeva în jurul orei 9.00 dimineață, fixând startul în dreptul barajului. Întregul traseu ce urma acoperit avea, din măsurătorile noastre, aproximativ 10,3 kilometri. Dar, cum nu toate ies ca la carte, au aparut unele probleme legate de partea logistica. Aveam caiace, dar nu aveam pompe să le umflăm și, de asemenea, nu stabilisem echipele care urmau să ne însoțească. Haos! Ca la orice debut!
La ora la care ar fi trebuit să plecăm în cursă, eu, Bogdan, Silviu (aflat la prima sa participare la o cursă de înot de peste 10 kilometri) și ceilalți băieți care urmau să ne însoțească pe traseu ne aflam la micul dejun. A fost în același timp momentul în care Bogdan a propus să traversăm Lacul Vidraru tur-retur, în total 22 de kilometri, provocare la care știa că nu voi putea răspunde altfel decât pozitiv! Mare pișicher Bogdan ăsta! Pentru îndeplinirea acestui obiectiv în condiții de siguranță maximă am stabilit să înotam în tandem și să avem o singură echipă de suport, formată din Cameliu Costache și Sorin Rudeanu. Ajunși la locul de start, deoarece planul inițial a fost schimbat în ultima clipă, am fost nevoiți să punem la punct un nou traseu. Ținând cont că urma să înotăm după regulile Marathon Swimmers Federation, am ales distanța cea mai scurtă. De asemnea, ne-am propus să înotam cu o viteză de 3 kilometri pe oră și să facem pauze de hidratare la intervale de 25-30 minute.
Nu știam foarte multe despre lac, doar ce citisem pe interent. Aș dori să vă dau un sfat: Evitați să dați crezare legendelor lacului pe care urmează să-l traversați! Legendele sunt legende și atât!
Eu am fost mai degrabă curios să citesc despre vietățile lacului, lostrițe de 4 metri, adevărați monștri, și despre scafandrii care refuzau să se scufunde din pricina dihăniilor descoperite în adâncuri. Vă dați seama că înainte de a pleca în cursă, prin capul meu se derulau tot felul de imagini, demne de filme SF. Din fericire, monștrii au ramas doar în legendă!
Cu o întârziere de aproximativ două ceasuri față de ora stabiltă am plecat pe traseu cu speranța că vom avea o cursă liniștită și lipsită de neprevăzut.
Temperatura apei, la plecare, era de 21° C, iar cea exterioară de 18° C. Vântul bătea cu aproximativ 20 kilometri pe oră, fapt care a îngreunat foarte mult înaintarea caiacului. După această experiență, nu recomand nimănui folosirea caiacelor gonflabile atunci când vântul bate cu putere, decât în cazul în care sunteți avizi de senzații tari! Spun asta pentru că înotasem aproximativ 500 de metri și caiacul care ne însoțea nu apucase să plece din zona de unde am luat startul. Efectiv se învârtea în loc. Mă panicasem puțin, deoarece fără caiac lângă noi nu am fi putut să ducem la bun sfârșit cursa.
A fost momentul în care și-a intrat în rol „omul orchestră”, Sorin Rudeanu, care a reușit să îmblânzească nărăvașul caiac!
Primii 6 kilometri ai cursei, chiar daca am avut parte de vânt, au fost așa cum mi i-am dorit, cu ape line. Încă nu începusem să simt oboseala.
Toate mergeau ca la carte. Dar, cum eu pentru fiecare lucru pe care mi-l doresc trebuie să trag din greu, din senin a început să plouă mărunt și să bată vântul. Astfel, pe o distanță de aproximativ 2 kilometri, am fost nevoit să-mi pun brațele la treabă și să depun un efort suplimentar, care și-a pus amprenta pe ultimii kilometrii ai primei părți din cursă. Temperatura apei începuse să scadă, ajungând la 18°C.
La finalul turului cursei, aproximativ 11 kilometri, am respectat regulile MSF, ieșind din apă la coada lacului, bucurându-ne de o pauză bine meritată, de 10 minute. Dacă pe traseul celor aproape 11 km înotați, în pauzele de hidratare, am consumat doar geluri hydro Powerbar, pe uscat am simțit nevoia de hrană solidă, respectiv un baton proteic Powerbar, scos din „jobenul” aceluiași „om orchestră”.
Eu am fost mai degrabă curios să citesc despre vietățile lacului, lostrițe de 4 metri, adevărați monștri, și despre scafandrii care refuzau să se scufunde din pricina dihăniilor descoperite în adâncuri. Vă dați seama că înainte de a pleca în cursă, prin capul meu se derulau tot felul de imagini, demne de filme SF. Din fericire, monștrii au ramas doar în legendă!
Cu o întârziere de aproximativ două ceasuri față de ora stabiltă am plecat pe traseu cu speranța că vom avea o cursă liniștită și lipsită de neprevăzut.
Temperatura apei, la plecare, era de 21° C, iar cea exterioară de 18° C. Vântul bătea cu aproximativ 20 kilometri pe oră, fapt care a îngreunat foarte mult înaintarea caiacului. După această experiență, nu recomand nimănui folosirea caiacelor gonflabile atunci când vântul bate cu putere, decât în cazul în care sunteți avizi de senzații tari! Spun asta pentru că înotasem aproximativ 500 de metri și caiacul care ne însoțea nu apucase să plece din zona de unde am luat startul. Efectiv se învârtea în loc. Mă panicasem puțin, deoarece fără caiac lângă noi nu am fi putut să ducem la bun sfârșit cursa.
A fost momentul în care și-a intrat în rol „omul orchestră”, Sorin Rudeanu, care a reușit să îmblânzească nărăvașul caiac!
Primii 6 kilometri ai cursei, chiar daca am avut parte de vânt, au fost așa cum mi i-am dorit, cu ape line. Încă nu începusem să simt oboseala.
Toate mergeau ca la carte. Dar, cum eu pentru fiecare lucru pe care mi-l doresc trebuie să trag din greu, din senin a început să plouă mărunt și să bată vântul. Astfel, pe o distanță de aproximativ 2 kilometri, am fost nevoit să-mi pun brațele la treabă și să depun un efort suplimentar, care și-a pus amprenta pe ultimii kilometrii ai primei părți din cursă. Temperatura apei începuse să scadă, ajungând la 18°C.
La finalul turului cursei, aproximativ 11 kilometri, am respectat regulile MSF, ieșind din apă la coada lacului, bucurându-ne de o pauză bine meritată, de 10 minute. Dacă pe traseul celor aproape 11 km înotați, în pauzele de hidratare, am consumat doar geluri hydro Powerbar, pe uscat am simțit nevoia de hrană solidă, respectiv un baton proteic Powerbar, scos din „jobenul” aceluiași „om orchestră”.
„Manșa secundă”, revenirea la punctul de plecare, la baraj adică, s-a desfașurat în condiții destul de bune.
În economia cursei au existat, trebuie să recunosc, două momente foarte importante, momente care au reprezentat ulterior liantul relațiilor dintre noi, acel spirit de echipă despre care mulți vorbesc, dar puțini îi înțeleg sensul. Îl priveam pe Bogdan Zurbagiu înotând alături de mine. Temperatura apei era în continuă scădere, iar eu simțeam nevoia de pauze mai dese. Vă mărturisesc faptul că îmi făceam griji pentru Bogdan din pricina faptului că, nepurtând costum de neopren, risca să intre în hipotermie. Mă simțeam chiar responsabil de riscul la care se expunea Bogdan, care își adaptase ritmul după al meu.
Al doilea moment a venit, să zic așa, firesc, la finalul cursei, atunci când am descoperit cât de multor oameni le pasă de mine, de noi. De la încurajările dinaintea cursei, la cele din timpul aventurii, dar mai ales de la sfârșitul aceteia, toate au reprezentat un adevărat combustibil, fără de care nu aș fi reușit. Cuvinte la prima vedere simple, precum familie, prieteni, capătă conotații cosmice de-a dreptul! Îți dai seama cu adevărat că nu ești singur în această lume, în acest univers tot mai ciudat.
Acolo, pe Lacul Vidraru, am trăit emoții unice, o energie de care habar nu aveam, o energie transmisă prin cei apropiați de însuși Prometeu, fiul lui Iapet și al Clymenei, care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor, și a cărui înfățișare omenească e simbolul Lacului Vidraru!
În economia cursei au existat, trebuie să recunosc, două momente foarte importante, momente care au reprezentat ulterior liantul relațiilor dintre noi, acel spirit de echipă despre care mulți vorbesc, dar puțini îi înțeleg sensul. Îl priveam pe Bogdan Zurbagiu înotând alături de mine. Temperatura apei era în continuă scădere, iar eu simțeam nevoia de pauze mai dese. Vă mărturisesc faptul că îmi făceam griji pentru Bogdan din pricina faptului că, nepurtând costum de neopren, risca să intre în hipotermie. Mă simțeam chiar responsabil de riscul la care se expunea Bogdan, care își adaptase ritmul după al meu.
Al doilea moment a venit, să zic așa, firesc, la finalul cursei, atunci când am descoperit cât de multor oameni le pasă de mine, de noi. De la încurajările dinaintea cursei, la cele din timpul aventurii, dar mai ales de la sfârșitul aceteia, toate au reprezentat un adevărat combustibil, fără de care nu aș fi reușit. Cuvinte la prima vedere simple, precum familie, prieteni, capătă conotații cosmice de-a dreptul! Îți dai seama cu adevărat că nu ești singur în această lume, în acest univers tot mai ciudat.
Acolo, pe Lacul Vidraru, am trăit emoții unice, o energie de care habar nu aveam, o energie transmisă prin cei apropiați de însuși Prometeu, fiul lui Iapet și al Clymenei, care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor, și a cărui înfățișare omenească e simbolul Lacului Vidraru!
