2017 – Belis 10000m – Marathon Swimming Romania

“Inceputurile” Lacul BELIS, 10K, post-Cupa Hamsia 5k.
Dupa un inceput si mai devreme in an la “Cupa Hamsia”, intr-un inot in mare (cu neopren) intre Vama Veche si 2 Mai, pe o distanta de 5 km. In anul evenimentului, 2017, am aflat despre existenta unui eveniment de 10000 metri, inot numit “Endurance” in ape deschise, la Cluj, organizat intr-o duminica, intr-un lac de care nu mai auzisem, de catre o asociatie club sportiv Orca (de care auzisem 🙂 de altfel ma bucurasem deja de buna organizare a unui eveniment de 1500m in bazinul din Cluj). Clubul in acelasi loc, cu o zi inainte, organiza si un eveniment de half ironman, parca deja devenit traditie la acel moment.

Nu ma simteam in forma pentru evenimentul de triatlon prin acele locuri, stiind ca este o diferenta mare de nivel – la bicicleta si alergare; mai chinuitor decat as fi fost dispus sa sufar la acel moment. Insa un 10k inot in neopren, suna bine si iaca am pornit cu planurile la drum. Intotdeauna as prefera aceeasi distanta inot vs alergare. M-am prezentat la fata locului si imi amintesc ca la start am observat cativa inotatori in slip, pe care i-am considerat nebuni cu acte in regula. Apa mi se parea in neopren prea rece la primul contact.Tot atunci eram parte din echipa clubului de triatlon Seven si ma bucuram de compania colegilor de echipa Adriana Istrate, Alex Cristal sau Liviu Irimia. Am gasit pe Bogdan Nicule, acasa la el, colegul de concursuri de masters – care la primul concurs impreuna a avut grija sa lase ceva distanta intre noi. Plus cel pe care am reusit sa-l conving sa participe, vesnic de recunoscut prieten, Sergiu Halauca.

Simultan se lua startul pentru 3 distante: 2.5 km, 5km (parca) si 10km.
In cazul distantei de 10 kilometri, traseul presupunea 4 ture a cate 2.5 km, traseu marcat cu geamanduri. O linie dreapta, monotona, care de fiecare data parea mai lunga decat cea anterioara. La finalul fiecarei ture te puteai ridica in picioare si manca un fruct/ consuma lichid la mal – continuandu-ti apoi drumul. Ok, luam startul, ma pozitionez intr-un grup; stiam ca regulile permit si mersul la plasa (inotul nu era dupa regulile clasice de marathon swimming) si ne vedem de drum intr-un grup de 5-6 persoane .. unii in fata, altii la mijloc in plasa lor si tot asa.

Dupa prima tura deja aveam 2 sportivi „preferati” in fata mea si la finalul primei ture primesc mesajul de la unul dintre acestia “mai trecem si noi in fata?!”. Pe acest lider il stiam, era un inotator bun si un antrenor bun, avand in vedere si colaborarea noastra ulterioara. Avea dreptate, ne bucuram de plasa, dar trebuie sa o si oferim – asa ca am condus urmatoarea tura, grupul nostru formatin din 3 persoane. Si am inotat intr-un ritm hotarat, stiind ca la finalul turei vom roti.

Eh! Surpriza!! La capatul celei de-a doua ture am realizat ca grupul nostru nu va mai fi ce a fost , baietii participau la 5000 metri, iar eu mai aveam inca pe atat, cu energia ramasa.
Bon, si mi-am vazut de calatorie, singur, concentrandu-ma la carcei, metode de evitare a carceilor, tehnica de alunecare etc.
Tin minte si acum observatii de tipul “scoate talpa mai putin din apa”, “relaxeaza bratul la intrare in apa”, “bate cu celalalt picior daca asta doare”) si tot felul de alte ganduri similar – devenind pentru durata a cateva ore campion la vorbitul singur, cu mine.

Dupa tura ma opream, mancam un fruct, beam o apa, salutam publicul, pozam, ma intorceam pe spate .. bucurandu-ma de atmosfera si terminand de mestecat, ca apoi sa continui calatoria. Nu suna foarte profi dar scopul principal e sa ajungi la bun sfarsit, sa atingi obiectivul – bucurandu-te de calatorie. Am ajuns la finalul celor 4 ture, respective 10 kilometri si cand sa ma ridic in picioare.. ghici ce? nu ma prea puteam tine pe picioare si am avut nevoie de ajutor, sa ies din apa.

Exista o teorie in triatlon, care spune ca la iesirea din apa trebuie sa ai suficient suflu si sange in picioare incat sa te poti indrepta si porni in graba, cu pasi marunti, spre punctul de tranzitie (unde te schimbi in echipament de ciclism). Pentru a te putea baza pe picioare, este nevoie ca in apropiere de mal, pe ultimii zeci de metri sa maresti frecventa de lovire a apei cu picioarele, mutand sangele in zona acestora a.i. sa le activezi. Cum stau lucrurile cu zonele periferice/ extremitatile corpului? La inotul cu neopren este mai putin sesizabil, insa in inotul in apa rece pe o durata mai lunga (inclusiv in inot in apa de 27 grade, dupa mai bine de 24 ore, unde secunda de secunda are loc un schimb termic intre corp si mediul mai rece) organismul rezerva energie si conserva caldura contractand vasele de sange si mentinand active circulatia in special catre zona centrala a corpului. La bataia mai puternica din picioare, sangele va fi pompat in muschi, venele se vor dilata si pentru o perioada scurta – sange cald din centrul corpului “core” va ajunge in extremitati – permitand inotatorului sa reia pozitia verticala. La inotul cu neopren, pentru ca picioarele si bazinul sunt tinute la suprafata de neopren este si aici o cauza suplimentara de a avea mai putin sange in picioare, in plan orizontal. Din acel moment eu am aplicat acest principiu, de care uitasem la Belis 10k, in toate inoturile ulterioare si in niciun moment nu am intampinat aceste dificultati. Revenim, la final am aflat ca am iesit al 4-lea parca, dintr-un grup de 23 de barbati, am fost mandru de aceasta realizare, sa inot 10 kilometri, neintrerupt, fara o experienta anterioara intr-un lac de o frumusete deosebita. Am realizat ca pot mai mult, desigur dupa multe antrenamente si mi-am propus sa identific un eveniment care sa aduca o provocare cel putin la fel de mare.

Asa mult m-a impresionat toata experienta, evenimentul fiind si organizat exemplar, ca am hotarat sa caut un eveniment viitor cel putin la fel de provocator. Mai tarziu m-am inscris pentru anul urmator (2018) la un inot pe o distanta de 27 kilometri, fara neopren, intr-un lac de zona muntoasa, dupa regulile de marathon swimming, in Lago D’Orta, Italia.
… si au urmat luni de antrenamente, de (re-re-re) lecturare a regulilor evenimentului si de marathon swimming, de gasire a “echipei” de asistenta si pregatirea acesteia
.. intr-o poveste viitoare, ajungem si la Lago D’Orta…
In 2019 reveneam pentru a avea ce povesti despre inotul de 14 kilometri in Lacul Belis, inotand atunci dupa regulile de marathon swimming si realizand prima documentare de acest fel.

Subscribe to our Newsletter